-6 C
Chișinău
marți ianuarie 19 2021|14:00
-6 C
Chișinău
marți ianuarie 19 2021 14:00

UE susține continuarea reformelor în sectorul bancar al Republicii Moldova

Uniunea Europeană susține continuarea reformelor în sectorul bancar al Republicii Moldova

Despre aceasta a declarat ambasadorul, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, în cadrul întrevederii cu Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, transmite Noi.md.

Potrivit Băncii centrale, agenda discuțiilor a cuprins evoluțiile macrofinanciare, activitatea sectorului bancar din Republica Moldova și măsurile întreprinse de BNM pentru atenuarea consecințelor economice și sociale ale pandemiei COVID-19.

Guvernatorul Băncii Naționale a apreciat sprijinul UE oferit Republicii Moldova în confruntarea cu noul coronavirus și valoarea acestuia nu numai sub aspect financiar, dar și social. În contextul acțiunilor desfășurate de BNM, Octavian Armașu s-a referit la abordările recente ale băncii centrale, precum și la importanța unei viziuni de perspectivă asupra situației curente.

La rîndul său, ambasadorul Peter Michalko a exprimat susținerea UE în procesul de reformare a sistemului bancar care a atenuat, la această etapă de criză, impactul negativ al acesteia, redînd deschiderea UE de a fi alături de Republica Moldova.

La fel, ambasadorul UE a apreciat progresul obținut de BNM în reformarea sistemului bancar și a accentuat necesitatea continuării acestora în actuala perioadă dificilă, precum și importanța menținerii independenți BNM pentru asigurarea rezilienței sectorului bancar și a stabilității financiare.

Oficialii au purtat, de asemenea, discuții în contextul angajamentelor asumate de Republica Moldova în cadrul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, în special, referitoare la armonizarea legislației țării noastre cu actele UE şi standardele internaționale. În această ordine de idei, au fost menționate cerințele prudențiale aferente activității băncilor cu privire la capital, levierul financiar, lichiditate, expunerile mari și dezvăluirea informației. Implementarea acestor cerințe au un rol decisiv în diminuarea riscurilor în sectorul bancar.

ИсточникNoi

Популярное

Piețele și magazinele din țară, verificate: Încălcările depistate

Peste 200 de angajaţi ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au efectuat verificări minuţioase în pieţele şi magazinele alimentare din ţară. Aceştia au făcut 525...

Declarație: Un partid este votat de cetățeni pentru agenda sa politică

Blocul politic de legi, votate joi de majoritatea deputaților Parlament, fac parte din agenda politică a partidelor pentru care cetățenii i-au delegat în Parlament,...

Șeful ANSP: Piscinele, chiar și cele în aer liber, sunt cu risc de contractare a infecţiei

„Pentru noi hotarele în Israel sunt închise, în Grecia sunt închise, conaţionalii noştri pe plajele din România nu pot merge pentru că plajele sunt...

Новости по теме

Alexandru Oleinic: Trebuie soluții pentru susținerea economiei naționale pentru că mulți sunt la margine de faliment

Independentul Alexandru Oleinic este unul dintre cei patru deputați care au depus sesizări la Curtea Constituțională în legătură cu legea prin care Executivul și-a...

Maia Sandu vrea să vîndă străinilor pămînturile moldovenești – declarație

Lidera PAS Maia Sandu planifică să distrugă micii fermieri prin legiferarea vînzării pămîntului pentru străini. Despre aceasta a povestit președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, în...

Premierul Ion Chicu ar putea amâna nunta fiului său din cauza pandemiei

Printre cei care sunt nevoiți în acest an să amâne ceremoniile mari precum nunțile și alte evenimente festive, din cauza restricțiilor impuse de situația...

Soția Președintelui Ucrainei internată în spital cu COVID-19

Soția Președintelui Ucrainei, Elena Zelenskaya, a fost internată la spitalul din Kiev. După cum se ştie, săptămîna trecută, după investigații, coronavirus a fost găsit...

Renato Usatîi anunțat în căutare de Federația Rusă. Ce spune primarul de Bălți

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a fost anunțat în căutare pe teritoriul Federației Ruse. Informația a confirmat-o de primarul de Bălți într-o conferință de presă. Acesta...

Japonia a fost zguduită de un cutremur puternic

Un cutremur cu magnitudinea 5,9 s-a produs joi în largul coastelor Japoniei, a raportat Institutul american de geofizică (USGS), fără să fie lansată alertă...

Guvernul a alocat 300 de milioane de lei pentru subvenționarea agenților economici

Guvernul a alocat 300 de milioane de lei pentru subvenționarea agenților economici, care au instituit șomaj tehnic sau staționare ca urmare a situației epidemiologice...

Alexandru Tănase: Simpla dorință a președintelui nu este suficientă pentru declanșarea alegerilor anticipate

Igor Dodon a declarat, în cadrul unei emisiuni, că probabilitatea desfășurării alegerilor parlamentare anticipate constituie 20-30%. În același timp, mai mulți experți susțin că...

A.Tănase: În CSM se va forma o altă majoritate, ceea ce nu neapărat înseamnă că instituția va fi și mai independentă

La 20 martie a fost adoptat Avizul comun al Comisiei de la Veneția și al Directoratului general Drepturile Omului și Statul de Drept (Directoratul...

Dezastru la OrheiLand. Oamenii nu au ținut cont de restricții

Scandalul de la „Orheiland” continuă. Deputata Marina Tauber, mai mulți reprezentanți ai PP „Șor” și localnici s-au opus pe parcursul întregii zile deciziei Comisiei...

Maia Sandu: Moțiunea împotriva Vioricăi Dumbrăveanu va arăta dacă sunt voturi suficiente pentru demiterea Guvernului

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, susține că ministra Sănărății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, se face vinovată de multe lucruri...

Starea de urgență, pe masa Curții Constituționale. Care este hotărîrea luată de instituție

Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul 225, alineatul 3, din Codul Administrativ în partea în care limitează competența instanțelor de judecată, de a efectua...