1 C
Chișinău
joi ianuarie 21 2021|20:59
1 C
Chișinău
joi ianuarie 21 2021 20:59

Situația de la Moldasig, în vizorul Procuraturii Generale

Procurorul General, Alexandr Stoianoglo spune că situația de la Moldasig este în vizorul Procuraturii, după ce a primit sesizarea depusă de deputatul PAS, Dumitru Alaiba. „Noi avem așa materiale în procedură, noi le examinăm”, declară Procurorul.

„Noi avem așa materiale în procedură, noi le examinăm, dar pînă acum Procuratura nu a fost parte în litigiile care au avut loc între domnul Platon sau compania afiliată lui și compania Moldasig. Noi considerăm că fiecare persoană fizice, juridice în Republica Moldova are dreptul să își apere interesele în instanța de judecată, dar totuși noi verificăm cît a fost corectă acțiunii și executorul judecătoresc după obținerea încheierii respective”, a declarat Stoianoglo, astăzi în cadrul unui briefing de presă, la un an de mandat

CNPF a emis ieri un comunicat de presă prin care anunță că „autoritatea de supraveghere s-a adresat către Procuratura Generală, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Serviciul de Informații și Securitate, Consiliul Superior al Magistraturii în sensul ”repunerii ordinii și legii în remedierea situației și crearea condițiilor potrivite pentru administrarea ”MOLDASIG” SA”.

Scandalul ce vizează Moldasig a luat amploare. După ce omul de afaceri, unul dintre acționarii Moldasig, Veaceslav Platon, a declarat că decizia Comisiei Naționale a Pieței Financiare de a prelua administrarea companiei de asigurări este ilegală, iar în spatele ei ar sta Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, CNPF vine cu precizări, menționînd, totodată, că Platon nu a figurat și nu figurează cu statut de „acționar” în actuala Moldasig SA și fostele companii de asigurări „ASITO” SA și „ALLIANCE INSURANCE GROUP”. Asta deși omul de afaceri spune că este acționar Moldasig încă din 2012. Totodată, și compania Moldasig a venit cu o nouă reacție la ultimele acțiuni și declarații ale CNPF.

Источникnoi.md

Популярное

Minciuna și falsurile sînt instrumentele preferate ale liberalilor

Minciuna și falsurile au fost mult timp instrumentele preferate ale liberalilor și a mass-media care îi susțin și le folosesc pe scară largă în...

Încă un preot din Moldova a murit de coronavirus

Despre acest fapt au anunțat autoritățile pe o rețea de socializare Preotul Vitalie Mailovschii, paroh al bisericii din s. Unguri, raionul Ocnița avea de 45...

Ce decizie a luat BNM cu privire la politica monetară

Decizia de politică monetară: rata de bază și facilitățile permanente rămân la nivelul actual. Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a decis în ședința...

Новости по теме

Alexandru Oleinic: Trebuie soluții pentru susținerea economiei naționale pentru că mulți sunt la margine de faliment

Independentul Alexandru Oleinic este unul dintre cei patru deputați care au depus sesizări la Curtea Constituțională în legătură cu legea prin care Executivul și-a...

Maia Sandu vrea să vîndă străinilor pămînturile moldovenești – declarație

Lidera PAS Maia Sandu planifică să distrugă micii fermieri prin legiferarea vînzării pămîntului pentru străini. Despre aceasta a povestit președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, în...

Premierul Ion Chicu ar putea amâna nunta fiului său din cauza pandemiei

Printre cei care sunt nevoiți în acest an să amâne ceremoniile mari precum nunțile și alte evenimente festive, din cauza restricțiilor impuse de situația...

Soția Președintelui Ucrainei internată în spital cu COVID-19

Soția Președintelui Ucrainei, Elena Zelenskaya, a fost internată la spitalul din Kiev. După cum se ştie, săptămîna trecută, după investigații, coronavirus a fost găsit...

Renato Usatîi anunțat în căutare de Federația Rusă. Ce spune primarul de Bălți

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a fost anunțat în căutare pe teritoriul Federației Ruse. Informația a confirmat-o de primarul de Bălți într-o conferință de presă. Acesta...

Japonia a fost zguduită de un cutremur puternic

Un cutremur cu magnitudinea 5,9 s-a produs joi în largul coastelor Japoniei, a raportat Institutul american de geofizică (USGS), fără să fie lansată alertă...

Guvernul a alocat 300 de milioane de lei pentru subvenționarea agenților economici

Guvernul a alocat 300 de milioane de lei pentru subvenționarea agenților economici, care au instituit șomaj tehnic sau staționare ca urmare a situației epidemiologice...

Alexandru Tănase: Simpla dorință a președintelui nu este suficientă pentru declanșarea alegerilor anticipate

Igor Dodon a declarat, în cadrul unei emisiuni, că probabilitatea desfășurării alegerilor parlamentare anticipate constituie 20-30%. În același timp, mai mulți experți susțin că...

A.Tănase: În CSM se va forma o altă majoritate, ceea ce nu neapărat înseamnă că instituția va fi și mai independentă

La 20 martie a fost adoptat Avizul comun al Comisiei de la Veneția și al Directoratului general Drepturile Omului și Statul de Drept (Directoratul...

Dezastru la OrheiLand. Oamenii nu au ținut cont de restricții

Scandalul de la „Orheiland” continuă. Deputata Marina Tauber, mai mulți reprezentanți ai PP „Șor” și localnici s-au opus pe parcursul întregii zile deciziei Comisiei...

Maia Sandu: Moțiunea împotriva Vioricăi Dumbrăveanu va arăta dacă sunt voturi suficiente pentru demiterea Guvernului

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, susține că ministra Sănărății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, se face vinovată de multe lucruri...

Starea de urgență, pe masa Curții Constituționale. Care este hotărîrea luată de instituție

Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul 225, alineatul 3, din Codul Administrativ în partea în care limitează competența instanțelor de judecată, de a efectua...