Președintele României, Klaus Iohannis, va vizita Republica Moldova pe data de 29 decembrie. Ce-i drept, vizita va dura 2-3 ore. Cel puțin asta a spus președintele în exercițiu Igor Dodon, care a precizat că „e bine” că vine șeful statului român la Chișinău, deși, cel mai probabil nu vor avea o întrevedere bilaterală.
„Pe 29 decembrie. Pe mine mă informează pentru că se ocupă organele de stat de organizarea vizitei”, a menționat Igor Dodon în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune Prime TV.
Întrebat dacă va avea o întrevedere, chiar dacă nu va mai fi președinte atunci, Igor Dodon a evitat un răspuns, menționând că, posibil, atunci să fie în vizita anunțată la Moscova.
„Am înțeles că vine pe 2-3 ore. Dar eu cred că-i bine lucrul acesta. E binevenit. Odată l-am invitat, nu a venit. Acum l-a invitat o cetățeană a României care a devenit președinte al Republicii Moldova, poate îi e mai plăcut [să vină]. Cu toate că, noi am avut întrevederi destul de bune cu domnul Iohannis de câteva ori, de aceea, e binevenit”, a spus Igor Dodon.
Continuându-și gândul, președintele în exercițiu a mai spus că Iohannis e „prietenul Republicii Moldova”. „E fratele nostru de peste Prut, dar, frate, frate, dar fiecare stăpân la el acasă”, a conchis acesta parafrazând zicala.
Amintim că anterior, echipa Maiei Sandu a anunțat vizita președintelui României la Chișinău „după învestirea președintelui ales” și „până la finele anului”, dar a evitat să spună o dată concretă a vizitei.