3 C
Chișinău
marți octombrie 20 2020|11:33
3 C
Chișinău
marți octombrie 20 2020 11:33

Dodon: Moldova și Rusia vor relua negocierile privind creditul de 200 de milioane de euro

După un scurt schimb de opinii cu Vladimir Putin, președintele Moldovei, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu reprezentantul special al președintelui rus pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova, Dmitri Kozak, cu care a discutat cele mai importante subiecte de pe agenda bilaterală.

Potrivit șefului statului, în cadrul discuțiilor s-a ajuns la un șir de înțelegeri cu partea Rusă.

Este vorba, între altele, de reluarea negocierilor dintre Moldova și Rusia privind acordarea împrumutului de 200 de milioane de euro pentru susținerea economiei moldovenești.

”În zilele următoare, guvernele celor două state vor conveni asupra procedurilor ce urmează a fi întreprinse în această direcție”, a declarat Dodon.

De asemenea, la solicitarea lui Dodon, Federația Rusă a acceptat să prelungească înlesnirile pentru livrările fără taxe vamale a mărfurilor moldovenești. Aceasta înseamnă că, începând cu 1 iulie, fructele, legumele, conservele și produsele vinicole din Moldova vor fi livrate pe piața rusă fără taxe vamale, ceea ce le va permite producătorilor moldoveni să economisească cel puțin 20-25 de milioane de euro pe an.

Totodată, părțile au convenit asupra soluționării problemei emiterii autorizațiilor („permiselor”) pentru tranzitul mărfurilor din Republica Moldova spre Federația Rusă, prin Ucraina.

Mai mult, Rusia va analiza posibilitatea de a oferi asistență umanitară sub formă de combustibil diesel pentru întreprinderile agricole care au suferit în urma secetei fără precedent din anul curent.

Potrivit șefului statului, au fost discutate mai multe chestiuni legate de măsurile de consolidare a încrederii, precum și alte aspecte ale avansării procesului de reglementare a conflictului transnistrean.

ИсточникSputnik

Популярное

Ședință experților de la Chișinău și Tiraspol: Ce probleme au fost abordare

Un grup de lucru la nivelul experților între Chișinău și Tiraspol s-a întrunit astăzi în ședință. Despre ce au discutat și ce au convenit. CHIȘINĂU,...

Declarație: “COVID-19 a venit la noi pentru totdeauna”

COVID-19 a venit la noi pentru totdeauna. E o infecție virală carenu ne va părăsi niciodată, iar noi trebuie să recunoaștem acest lucru. Situația...

Ștefan Gațcan: „Nu sunt sechestrat, sunt bine. Voi lipsi un timp”

După mai multe discuții, dar și acuzații de șantaj și sechestrare, Ștefan Gațcan apare într-un video, plasat pe pagina sa de Facebook, în care...

Новости по теме

Maia Sandu vrea să vîndă străinilor pămînturile moldovenești – declarație

Lidera PAS Maia Sandu planifică să distrugă micii fermieri prin legiferarea vînzării pămîntului pentru străini. Despre aceasta a povestit președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, în...

Premierul Ion Chicu ar putea amâna nunta fiului său din cauza pandemiei

Printre cei care sunt nevoiți în acest an să amâne ceremoniile mari precum nunțile și alte evenimente festive, din cauza restricțiilor impuse de situația...

Alexandru Oleinic: Trebuie soluții pentru susținerea economiei naționale pentru că mulți sunt la margine de faliment

Independentul Alexandru Oleinic este unul dintre cei patru deputați care au depus sesizări la Curtea Constituțională în legătură cu legea prin care Executivul și-a...

Soția Președintelui Ucrainei internată în spital cu COVID-19

Soția Președintelui Ucrainei, Elena Zelenskaya, a fost internată la spitalul din Kiev. După cum se ştie, săptămîna trecută, după investigații, coronavirus a fost găsit...

Gațcan pentru presa din România: O să fac declaraţii complete în Parlamentul din Republica Moldova

„Ziarul de Iaşi” l-a găsit pe deputatul Ștefan Gațcan marți, 7 iulie, în holul Hotelului Internaţional, în timp ce îşi aştepta familia, şi unde...

Maia Sandu: Moțiunea împotriva Vioricăi Dumbrăveanu va arăta dacă sunt voturi suficiente pentru demiterea Guvernului

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, susține că ministra Sănărății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, se face vinovată de multe lucruri...

Starea de urgență, pe masa Curții Constituționale. Care este hotărîrea luată de instituție

Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul 225, alineatul 3, din Codul Administrativ în partea în care limitează competența instanțelor de judecată, de a efectua...

Japonia a fost zguduită de un cutremur puternic

Un cutremur cu magnitudinea 5,9 s-a produs joi în largul coastelor Japoniei, a raportat Institutul american de geofizică (USGS), fără să fie lansată alertă...

Președintele țării, în autoizolare: Cred că așa e corect față de cetățeni și colegi

Igor Dodon se află în autoizolare, după ce a revenit de la Moscova. Șeful statului s-a retras la Reședința de la Holercani. Despre aceasta Igor...

Medici: Sîntem epuizați, degrabă o să ne culcăm și noi lîngă pacienți

Mai mulți medici și asistenți medicali din cadrul Institului de Medicină Urgentă, care lucrează în secțiile activate pentru pacienții cu COVID-19, spun că sînt...

Declarație: Înregistrarea partidului Pro Moldova este ilegală

Partidul PRO Moldova, condus de Andrian Candu, a fost înregistrat ilegal. Cel puțin asta spune fostul deputat Grigore Petrenco. Acesta a scris pe pagina sa...

Fără nunți și cumătrii. Hotărîrea astăzi dă peste cap planurile moldovenilor

Autoritățile au interzis organizarea ceremoniilor de orice fel pe perioada stării de urgență în sănătate. Decizia a fost aprobată de Comisia Națională Extraordinară în...