12 C
Chișinău
marți octombrie 27 2020|19:41
12 C
Chișinău
marți octombrie 27 2020 19:41

Andronachi şi Nichiforciuc aderă la PSRM? Răspunsul lui Dodon

Fracțiunea socialiștilor se poate mări ca număr numai prin cale naturală, nu va accepta deputați din alte fracțiuni. Este declarația șefului statului, Igor Dodon, și a fost făcută în contextul plecării deputaților Vladimir Andronachi şi Eugeniu Nichiforciuc de la PDM.

„Noi am venit cu 35 de deputați, au fost două circumscripții, în Transnstria și Hîncești, avem plus 2 deputați – total 37. Noi nu vom accepta deputați din alte fracțiuni să treacă în PSRM, chiar dacă sînt doritori. Eu sînt categoric împotrivă. Nu vreau să procedăm cum a procedat Plahotniuc – a venit cu 17 sau 19 deputați în Parlament și apoi a avut peste 40. Eu acest lucru nu-l voi accepta”, a declarat Dodon.

Președintele țării îi sfătuie pe deputații, care aleg să părăsească unele fracțiuni, să rămînă independenți sau să se ducă în altă parte, nu și la PSRM.

„La socialiști, categoric nu. De ce au plecat și cum (n.r. – Nichiforciuc și Andronachi) – este treaba internă a PDM, eu nu mă implic în acest lucru. Am văzut declarațiile acestor deputați, care au anunțat că ei susțin în continuare guvernul Chicu și majoritatea parlamentară. Asta înseamnă că încă avem susținere din partea a 51 de deputați. Dacă nu va fi această susținere, atunci nu au decît, alții 51, să înainteze o moțiune de cenzură, să voteze demisia guvernului și să-și asume criza politică în această situație dificilă. Noi suntem gata pentru orice scenariu. Așa că, doamna Maia Sandu, alăturați-vă lui Candu, lui Șor și dacă doriți încercați să dați guvernul jos. Dar sarcina mea de președinte și a colegilor de guvern este să asigurăm stabilitatea și să menținem situația într-o perioadă foarte dificilă”, a adăugat Igor Dodon.

ИсточникNoi.md

Популярное

Cum și când a obținut premierul Chicu cetățenia României: „Dacă te gândești, așa ca businessman, oferea multe posibilități”

Premierul R. Moldova, Ion Chicu, susține că a obținut cetățenia României acum 20 de ani, atunci când activa în domeniul businessului. „Este clar că...

Ruxanda Glavan, acuzată că ar fi încercat să preia „Sanfarm-Prim” atunci când era ministră. Replica actualei deputate

Deputata „Pro Moldova”, Ruxanda Glavan, este acuzată că ar încercat să preia forțat societatea „Sanfarm -Prim”, cu 99% acțiuni de stat, pe vremea când...

Fără nunți și cumătrii. Hotărîrea astăzi dă peste cap planurile moldovenilor

Autoritățile au interzis organizarea ceremoniilor de orice fel pe perioada stării de urgență în sănătate. Decizia a fost aprobată de Comisia Națională Extraordinară în...

Новости по теме

Maia Sandu vrea să vîndă străinilor pămînturile moldovenești – declarație

Lidera PAS Maia Sandu planifică să distrugă micii fermieri prin legiferarea vînzării pămîntului pentru străini. Despre aceasta a povestit președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, în...

Premierul Ion Chicu ar putea amâna nunta fiului său din cauza pandemiei

Printre cei care sunt nevoiți în acest an să amâne ceremoniile mari precum nunțile și alte evenimente festive, din cauza restricțiilor impuse de situația...

Alexandru Oleinic: Trebuie soluții pentru susținerea economiei naționale pentru că mulți sunt la margine de faliment

Independentul Alexandru Oleinic este unul dintre cei patru deputați care au depus sesizări la Curtea Constituțională în legătură cu legea prin care Executivul și-a...

Soția Președintelui Ucrainei internată în spital cu COVID-19

Soția Președintelui Ucrainei, Elena Zelenskaya, a fost internată la spitalul din Kiev. După cum se ştie, săptămîna trecută, după investigații, coronavirus a fost găsit...

Gațcan pentru presa din România: O să fac declaraţii complete în Parlamentul din Republica Moldova

„Ziarul de Iaşi” l-a găsit pe deputatul Ștefan Gațcan marți, 7 iulie, în holul Hotelului Internaţional, în timp ce îşi aştepta familia, şi unde...

Starea de urgență, pe masa Curții Constituționale. Care este hotărîrea luată de instituție

Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul 225, alineatul 3, din Codul Administrativ în partea în care limitează competența instanțelor de judecată, de a efectua...

Maia Sandu: Moțiunea împotriva Vioricăi Dumbrăveanu va arăta dacă sunt voturi suficiente pentru demiterea Guvernului

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, susține că ministra Sănărății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, se face vinovată de multe lucruri...

Președintele țării, în autoizolare: Cred că așa e corect față de cetățeni și colegi

Igor Dodon se află în autoizolare, după ce a revenit de la Moscova. Șeful statului s-a retras la Reședința de la Holercani. Despre aceasta Igor...

Declarație: Înregistrarea partidului Pro Moldova este ilegală

Partidul PRO Moldova, condus de Andrian Candu, a fost înregistrat ilegal. Cel puțin asta spune fostul deputat Grigore Petrenco. Acesta a scris pe pagina sa...

Medici: Sîntem epuizați, degrabă o să ne culcăm și noi lîngă pacienți

Mai mulți medici și asistenți medicali din cadrul Institului de Medicină Urgentă, care lucrează în secțiile activate pentru pacienții cu COVID-19, spun că sînt...

Japonia a fost zguduită de un cutremur puternic

Un cutremur cu magnitudinea 5,9 s-a produs joi în largul coastelor Japoniei, a raportat Institutul american de geofizică (USGS), fără să fie lansată alertă...

Fără nunți și cumătrii. Hotărîrea astăzi dă peste cap planurile moldovenilor

Autoritățile au interzis organizarea ceremoniilor de orice fel pe perioada stării de urgență în sănătate. Decizia a fost aprobată de Comisia Națională Extraordinară în...