0 C
Chișinău
joi ianuarie 28 2021|07:36
0 C
Chișinău
joi ianuarie 28 2021 07:36

Andrian Candu îl mai consideră pe Ștefan Gațcan deputat „Pro Moldova”

În pofida faptului că deputatul Ștefan Gațcan a revenit în Partidul Socialiștilor (PSRM), liderul Partidului „Pro-Moldova” Andrian Candu îl mai consideră pe deputat membru al partidului pe care-l conduce.

„La secretariatul Parlamentului este cerere de aderare la „Pro-Moldova”, dar nu există solicitare de retragerea a acestei cereri. Îl considerăm deputat al „Pro-Moldova”. Este cererea că se retrage din fracțiunea Partidul Socialiștilor”, a declarat Andrian Candu în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

Întrebat dacă a vorbit cu deputatul Ștefan Gațcan de când acesta a revenit în Republica Moldova, Andrian Candu a spus că nu a avut nicio discuție. „Eu i-am trimis câteva mesaje… care până astăzi nu-mi arată că sunt trimise și respectiv nu am mai făcut tentative deoarece consider că dumnealui nu trece printr-o perioadă ușoară. Probabil este supravegheat”.

Liderul „Pro-Moldova” a mai spus că a fost deja audiat la Procuratura Generală în baza cererii în care Ștefan Gațcan a spus că a fost intimidat de unii politiiceni.

ИсточникTV8

Популярное

Jizdan: Cineva a dat focul acestei Țări și urmărește dintr-o parte cine va reuși să stingă acest incendiu

Alexandru Jizdan, secretarul general al PDM, susține că Republica Moldova va fi fără guvernare încă mult timp, dar și că cineva a dat focul...

Maia Sandu a anunțat încă patru nume care vor face parte din echipa de consilieri prezidențiali

Președinta aleasă a Republicii Moldova, Maia Sandu a anunțat încă patru nume ai viitorii săi consilieri la Președinție. Astfel, în listă se regăsesc persoane...

Jumătate dintre angajații Facebook vor lucra de la distanță încă 10 ani

Mark Zuckerberg a declarat joi că Facebook va începe să permită multora dintre cei 50.000 de angajaţi şi celor nou recrutaţi să lucreze permanent...

Новости по теме

Alexandru Oleinic: Trebuie soluții pentru susținerea economiei naționale pentru că mulți sunt la margine de faliment

Independentul Alexandru Oleinic este unul dintre cei patru deputați care au depus sesizări la Curtea Constituțională în legătură cu legea prin care Executivul și-a...

Maia Sandu vrea să vîndă străinilor pămînturile moldovenești – declarație

Lidera PAS Maia Sandu planifică să distrugă micii fermieri prin legiferarea vînzării pămîntului pentru străini. Despre aceasta a povestit președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, în...

Premierul Ion Chicu ar putea amâna nunta fiului său din cauza pandemiei

Printre cei care sunt nevoiți în acest an să amâne ceremoniile mari precum nunțile și alte evenimente festive, din cauza restricțiilor impuse de situația...

Soția Președintelui Ucrainei internată în spital cu COVID-19

Soția Președintelui Ucrainei, Elena Zelenskaya, a fost internată la spitalul din Kiev. După cum se ştie, săptămîna trecută, după investigații, coronavirus a fost găsit...

Renato Usatîi anunțat în căutare de Federația Rusă. Ce spune primarul de Bălți

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a fost anunțat în căutare pe teritoriul Federației Ruse. Informația a confirmat-o de primarul de Bălți într-o conferință de presă. Acesta...

Japonia a fost zguduită de un cutremur puternic

Un cutremur cu magnitudinea 5,9 s-a produs joi în largul coastelor Japoniei, a raportat Institutul american de geofizică (USGS), fără să fie lansată alertă...

Guvernul a alocat 300 de milioane de lei pentru subvenționarea agenților economici

Guvernul a alocat 300 de milioane de lei pentru subvenționarea agenților economici, care au instituit șomaj tehnic sau staționare ca urmare a situației epidemiologice...

Alexandru Tănase: Simpla dorință a președintelui nu este suficientă pentru declanșarea alegerilor anticipate

Igor Dodon a declarat, în cadrul unei emisiuni, că probabilitatea desfășurării alegerilor parlamentare anticipate constituie 20-30%. În același timp, mai mulți experți susțin că...

A.Tănase: În CSM se va forma o altă majoritate, ceea ce nu neapărat înseamnă că instituția va fi și mai independentă

La 20 martie a fost adoptat Avizul comun al Comisiei de la Veneția și al Directoratului general Drepturile Omului și Statul de Drept (Directoratul...

Dezastru la OrheiLand. Oamenii nu au ținut cont de restricții

Scandalul de la „Orheiland” continuă. Deputata Marina Tauber, mai mulți reprezentanți ai PP „Șor” și localnici s-au opus pe parcursul întregii zile deciziei Comisiei...

Maia Sandu: Moțiunea împotriva Vioricăi Dumbrăveanu va arăta dacă sunt voturi suficiente pentru demiterea Guvernului

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, susține că ministra Sănărății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, se face vinovată de multe lucruri...

Starea de urgență, pe masa Curții Constituționale. Care este hotărîrea luată de instituție

Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul 225, alineatul 3, din Codul Administrativ în partea în care limitează competența instanțelor de judecată, de a efectua...